Coachingul ca mod de viață

În cartea despre puterea întrebărilor, Dorothy Leeds povestește despre faptul că învățăm să răspundem la întrebări cam în același timp în care învățăm să vorbim:

  •  răspundem la întrebările profesorilor
  • răspundem la întrebările vecinilor
  • răspundem la întrebările părinților

A întreba și a răspunde este natural.

(…) în școală mereu am fost nevoiți să răspundem întrebărilor, altfel ne era rușine și simțeam că am greșit. (…) Modul în care eram atunci întrebați ne afectează și ne influențează felul în care percepem întrebările pentru tot restul vieții. Teama de întrebări ne poate opri din a învăța.

Am auzit fraze care sună cam așa:

  •          “Mie nu-mi place coachingul. Vreau să mi se spună direct. Nu-mi plac întrebările.”
  •          ” E ușor să pui întrebări …

Acest mod de a reacționa este o consecință a felului în care întrebările erau adresate în copilărie: era luat(ă) la rost, era nevoie de justificare, era întrebare sarcastică, era întrebare tip reproș ?

Pe lângă CE întrebări ni se adresau, la fel de important este și CUM ni se adresau acestea: eram întrebați cerându-ni-se o explicație sau  pentru a începe să investigăm posibilități sau piste noi. De asemenea, răspunsul nostru conta pentru cel caruia îi răspundeam?

Simțeam că întrebările veneau de la cineva care chiar ascultă, este răbdator, empatic, atent și interesat de noi?

Întrebările sunt apanajul oamenilor curioși, a oamenilor care nu iau lucrurile de bune, ci încearcă să investigheze pentru a afla cât mai multe, pentru a cunoaște: fie lumea din jur, fie propria lume interioară. Este nevoie, însă, să simțim că suntem în siguranță pentru a explora cele două lumi.

Recitesc acum pasaje din cartea Coaching pentru performață a lui John Whitmore și mi se pare că următor alineat exprimă pe deplin faza prin care coachingul trece acum.

Coachingul nu este doar o tehnică care trebuie eunțată și aplicată în mod rigid în anumite circumstanțe rigide. Este un mod de a conduce, de a trata oameni, un mod de gândire, un mod de a fi. Să ne gândim la ziua în care cuvântul coaching va dispărea din vocabularul nostru complet, devenind pur si simplu modul în care ne raportăm unii la alții, la muncă ca și în altă parte .

Ca de obicei, atunci când un nou termen devine la modă, esența lui se diluează (la fel se întâmplă și cu “agilitate” și “scrum” – de aceea de fiecare dată când lucrez cu o echipă nouă sau când formez un Scrum Master insist în primul rând pe asimilarea conceptelor, a modului de gândire și nu al practicilor, a tehnicilor).

Ghidajul și mentoratul pe practici pot reprezenta primii pași, însă în acelși timp – în tandem – este nevoie de a ne pune întrebări, de a investiga cu scopul de a învăța, a acționa independent și de a ne lua responsabilitatea asupra acțiunilor.

Iar pentru a investiga, de cele mai multe ori avem nevoie de a fi acompaniați de cineva în preajma căruia să ne simțim confortabil – un coach, care – conform listei intocmite de John Whitmore este nevoie să fie:

  • Rabdator
  • Detașat
  • Încurajator
  • Interesat
  • Bun ascultător
  • Receptiv
  • Conștient
  • Conștient de sine
  • Atent
  • Cu o bună ținere de minte

Așadar, nu vă temeți de coaching, de explorare!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>