Despre coaching

Coaching … în ultimii ani acest termen e din ce în ce mai des folosit, dar ce este coachingul? Fără a afirma că toate tainele coachingului îmi sunt cunoscute (sunt multe tipuri de coaching și multe tehnici), am ajuns să înțeleg puterea acestuia, în urma unui program de formare în coaching, pe parcursul căruia am petrecut mai mult timp cu colegii mei de la asociația AgileHub).

2015-03-18 21.56.08

Nu îmi doresc acum să vorbesc despre tehnici și nici despre definiții, ci despre filosofia din spate, pentru că eu cred că toate practicile sunt folositoare doar după ce înțelegem motivul și asimilăm modul de gândire/filosofia.

Vi s-a întâmplat să povestiți ceva unui cunoscut/prieten(ă) și să primiți un sfat la final, fără a-l fi cerut? Puteți recunoaște, nimeni nu va ști :) . Mie mi s-a întâmplat și îmi amintesc faptul că de cele mai multe ori am fost deranjată de respectivul sfat: “Păi … trebuia să faci așa (…)” sau “Nu ai făcut bine”,  “Cel mai bine faci așa (…)”, “De ce nu faci așa (…)?” . Pe lângă sentimentul neplăcut pe care mi l-a generat respectivul sfat, recunosc faptul ca aproape niciodată nu l-am urmat; mai mult decât atât, încetam să mai fiu atât de deschisă cu respectivele persoane.

Despre motivele pentru care avem impulsul de a da sfaturi voi vorbi în alt articol, acum vreau să ma concentrez pe efectul asupra celui care a inițiat discuția, pentru că aici este cheia în coaching. Acest actor foarte important in sesiunea de coaching se numeste coachee.

Probabil cunoașteți ce spun Teoria X și Teoria Y din managementul organizational (încă sunt adepți ai ambelor teorii):

– adepții Teoriei X consideră că oamenii trebuie urmăriți, ținuți din scurt, trebuie să li se spună tot timpul ce să facă.

– adepții Teoriei Y consideră că dimpotrivă, oamenii au intenții bune, își doresc să obțină rezultate și sunt dispuși să depună efortul pentru a ajunge la ele.

Care este adevărată? Fascinant este faptul că ambele sunt adevărate, pentru că eu cred că fiecare are puterea de a-și modela realitatea și de a da interpretări diferite aceluiași eveniment. Comportamentul nostru este modelat de ceea ce credem vizavi de ceilalți. Interpretările noastre sunt percepute de cei din jur, care ajung să se comporte în așa fel încât nu doar că va adeveri dar va și întări impresia noastră initială. Ca și exemplu este experimentul  “ochi căprui, ochi albastri“.

 

Similar, există atât opinii conform cărora, în viata de zi cu zi, oamenilor trebuie să li se spună exact ce să facă cât și opinii conform cărora oamenii au toate răspunsurile și pot găsi singuri atât ceea ce vor cât și modul în care vor să acționeze. Care este adevărată?

Ați intuit bine, ambele. Totuși, despre a doua optiune este vorba în coaching.

Păi, dacă oamenii au toate răspunsurile, ce mai face un coach, de ce e nevoie de el?

Coachee-ul are toate răspunsurile deoarece cunoaște cel mai bine contextul, însă de multe ori omite unele aspecte. Filtrează informațiile, are tendința de-a lăsa să-i scape evenimente în funție de asumpțiile pe care le are.  Rolul coach-ului este să ajute coachee-ul prin întrebări, oglindire să afle noi perspective, noi puncte de vedere, să-și imagineze și să exploreze posibilități noi. Coach-ului crează cadrul, spațiul de încredere, pe care clientul îl umple cu explorarea unor teritorii noi. Coach-ul nu dă sfaturi, cel mult (atunci când i se cere și este în interesul coachee-ului) poate sugera mai multe optiuni din care coachee-ul va alege sau nu. În acest tip de relație, clientul nu se simte presat (este responsabilitatea coach-ului să se asigure că acest lucru nu se întâmplă), nu simte că trebuie să demostreze ceva, nu există așteptări pe care sa le atingă sau la care să se alinieze, cu alte cuvinte nu va dezamăgi indiferent ce decizii ia. Și de fapt eliberarea aceasta de așteptări cred eu că favorizează explorarea.

Sună ușor, nu? În realitate abilitățile unui coach țin de ascultarea activă, de empatie, de puterea de-a oglindi comportamentul, mimica, gesturile și limbajul clientului fără însă a judeca, fără a veni cu propriile soluții/sfaturi … iar  pentru asta e nevoie de asimilarea conceptului că nu știm ce se întâmplă în viața cochee-ului, că nu putem înțelege contextul acestuia, că doar el este cel în măsură să știe ce pași să facă.

  • Ca și formator/trainer îmi doresc să văd licarirea în ochii celor din sală, pentru că știu că sclipirea din ochi înseamnă emoție, iar emoția pozitiva este pentru mine autostrada pe care informația circulă; totodată, emoția este însoțită de curiozitatea de-a afla mai multe și de acțiune;
  • Ca și consultant, îmi doresc să dau sfaturi/soluții pentru rezultate palpabile cât mai repede, astfel încât echipele să fie impulsionate să continue procesul de îmbunătățire. În cazul trainingului și consulanței, sfaturile sunt acceptate de clienți pentru că se așteaptă să le primească. Acesta este motivul pentru care ei sunt acolo.
  • Ca si coach … îmi doresc crearea spațiului în care coachee-ul să exploreze și să gaseasca calea pe care o consideră bună pentru el.  Dacă asta vine cu licărirea din ochi, cu atât mai bine :)

Asta înseamnă că trainingul, mentoratul nu sunt folositoare? Nicidecum. Este posibil ca în urma unei sesiuni de coaching, clientul sa-și dea seama că cel mai util i-ar fi să facă un curs sau să caute un mentor. Iar în urma acestei concluzii, prin coaching se pot explora căi de-a întâlni un mentor.

În diferite momente avem nevoie de training, mentorat sau coaching.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>